duminică, 29 aprilie 2018

So, you want to Sail Away?

23.02.2018 Așadar, vreți sa navigați pe mare? 
Recent am creeat un grup pe facebook numit Sail Away dedicat tuturor pasionaților de navigația cu iaht-uri cu vele. Pentru că este un interes în creștere în acest domeniu dar uneori informațiile nu sunt foarte clare în mediul online am decis sa scriu acest articol care sper să ajute.


Câți nu am văzut “Toate pânzele sus” în tinerețe? Câți nu ne-am lăsat purtați pe valuri în multe aventuri alături de echipajul Goeletei Speranța și am prins inconștient microbul navigației?
sursa poza: click.ro

Sau câți nu am urmărit isprăvile lui Jack Sparrow si a Piraților din Caraibe, seria ajunsa la episodul V și nu ne-am întrebat noi ce fel de căpitan am fi, poate nu la fel de beat dar poate măcar la fel de carismatic. Si Vaiana, sa nu uitam ca exista si domnișoare la cârma, curioasa si curajoasa, ea pleacă într-o călătorie pe mare pentru a dezlega un mister ce amenința viata pe insula ei.

sursa foto: Disney.ro

Oricum microbul sta latent in noi, iese cand si cand la suprafata cand ajungem intr-un port undeva si
admiram șirurile albe, uniforme, elegante de iaht-uri,

sursa foto: mariata.ro

cand mai apare în newsfeedul din social media câte o poza cu un răsărit superb surprins undeva pe mare, 


sursa foto: mariata.ro

când descoperim ce vacanta fabuloasa pe mare are cine știe ce blogger/iță pe care o urmărim.
sursa foto: anamorodan.com

Crâmpeiele unei alte experiențe de viata ne dau târcoale.


Unii când aud de iahting se gândesc la lux, vedete și costuri exorbitante, dar alții știu mai bine de atât, ei se gândesc la aventura, la libertate și la călătorii. Și costurile nu sunt mai mari decât cele pentru un sejur la un hotel mai răsărit. Iar oamenii care practică iahtingul sunt oameni normali cu joburi normale dar cu o dragoste pentru mare evidentă. 

Poate însă vă oprește frica de a părăsi stabilitatea uscatului și a păși pe o ambarcațiune. Recunosc ca și eu am avut aceasta frica. Dar o puteți depăși. La mine a funcționat sa aflu cât de multe ieșiri cu iahtul au loc în deplina siguranță, atât de multi oameni, printre care si cunoscuți s-au plimbat și nu au pățit nimic rău, ba chiar au avut parte de aventura vieții lor. Si încet încet am prins curaj și m-am apropiat de acest sport.

Cândva croazierele pe mare cu velierul erau rezervate doar celor bogați acum toți am putea avea acces la o asemenea experiența de viață unica. Trebuie sa lăsați la o parte frica de necunoscut și să fiți deschiși, în schimb veți câștiga încredere, amintiri de neuitat și speranță la o viață mai bună. Iahtingul chiar poate fi pentru toți.

Aveți mai multe posibilități pentru a aborda aceasta idee. Pentru început va recomand sa încercați o plimbare de câteva ore cu un velier cruiser de 12 m pentru a vedea cum va place navigația cu vele. In funcție de condițiile meteo poate fi o plimbare relaxata si lina, în care sa va bucurați de soare si dacă aveți noroc chiar și de o baie în apa calda și curata a marii. Însă, mai rar, dacă e vânt mai puternic si marea e „montata”... veți avea parte de adrenalina. Oricum skipperul va va informa de la început care e prognoza meteo și se face o ieșire de proba pana în gura portului pentru a vedea dacă este sau nu prielnica marea pentru o ieșire. Puteți sa mergeți singur alăturându-va unui grup deja format sau cu partenerul de viață(sunt oferte de ieșiri romantice în 2) sau puteți sa strângeți câțiva prieteni (maxim 7-8) si sa închiriați întregul iaht. Costul poate fi și de doar 125 de lei de persoana pentru un grup de 8 persoane. Copii sunt și ei bineveniți și vor fi echipați cu veste de salvare. Dacă v-ați acomodat cu plimbările pe mare, velierul poate fi un loc deosebit de a da o petrecere de ziua de naștere, de onomastică, o petrecere de burlaci sau burlăcite.

Dacă o plimbare de câteva ore v-a convins treceți la nivelul următor, alegeți o plimbare de o durata mai mare și închiriați un iaht pentru câteva zile, un weekend de exemplu pentru a călători mai departe, de exemplu pana la Balchik costa 700 euro pentru tot iahtul. 7 persoane/ 3 zile vor experimenta cum e viata pe iaht, vor admira răsăritul pe mare, apusul într-o marină, își vor găti micul dejun în bucătăria iahtului si vor lua cina la un restaurant în port. Vor face baie în mare în largul mării unde apa e mai curată și mai transparentă. Se vor lăsa entuziasmați de jocul delfinilor ce înoată pe lângă iaht. Suna destul de waw?

regata
sursa foto: mariata.ro

Clasificarea în funcție de dotări/scop
day sailer ieșiri de zi- fără utilități sau doar o cabina cu pat, 
weekender - putin mai mare și cu o spirtiera și o toaleta chimica- 
+ cruiser - dotat cu de toate , 
+ racer - dotat pt curse conditii de viata la bord spartane (hamace)

regata
sursa foto: mariata.ro
In functie de dimensiune sunt 
Bărcuța Optimist, Dinghy bărcuța cu vele destinata învățării, pentru copii/ adolescenți
Trailer-Sailer Yacht, yacht care este destul de mic incat poate fi transportat pe uscat cu remorca
Cruiser Yacht destinat vacantelor scurte si navigatiei linistite
Racer Yacht destinat competitiilor de viteza si indemanare numite Regate
Long distance Cruiser Yacht pentru calatorii pe distante mari ce asugura si cazare la bord 

bărcuța optimist
sursa foto: mariata.ro

iahtul Lindor şi bricul Mircea 

velierul cu 4 catarge ‪SeaCloud‬ 
sursa foto: mariata.ro

Dacă aveți un copil care da semne ca i-ar face plăcere sa învețe a naviga îl puteți înscrie într-unul din cluburile sportive precum Club Sportiv Electrica Constanta sau Nautic Yachting Club 
Dacă are peste 18 ani se poate înscrie la un curs de navigație organizat de o școală acreditată.

bărcuțe optimist
sursa foto: mariata.ro

Cursurile sunt de mai multe categorii: 
+ clasa A – conducerea de ambarcațiuni de agrement pe cai navigabile interioare și în toate zonele maritime;
+ clasa B – conducerea de ambarcațiuni de agrement in zonele maritime care sa nu depășească o distanta de maximum 24 Mm (~44Km) fata de țărm;
clasa C – conducerea de ambarcațiuni de agrement in zonele maritime care sa nu depășească o distanta de maximum 6 Mm (~11Km)fata de țărm;
clasa D – certificat care da dreptul titularului sa conducă conducerea de ambarcațiuni de agrement pe cai navigabile interioare.
Clasa S – conducerea de ambarcațiuni de agrement cu vele

Pentru început pentru a putea conduce un iaht cu vele trebuie sa obțineți carnetul cu categoriile C+ S + Radio.

20.03.2018 Cum se procedează pentru obținerea carnetului ?
Începeți cu un curs de navigație clasa C la o școala autorizata. Pentru obținerea clasei C trebuie 
să absolviți examenul practic de la sfârșitul cursului. Cursul tine câteva zile, la Scoala Măria Ta, 5 zile.  Obiectivul cursurilor este de a transmite cunoştinţele şi a crea deprinderile necesare cursanţilor pentru manevra în siguranţă, ziua şi noaptea a ambarcaţiunilor de agreement. Exemplu de deprinderi pe care le vor dobândi cursantii:  acostare cu bordul, prova, pupa, la geamandură, ancorare, manevra de "om la apa", evitarea coliziunii, manevre la întâlnirea altor nave în diferite situaţii, intrare/ieşire din port şi navigaţia pe canale şi în rada porturilor. Examenul se da împreuna cu un reprezentant ANR la bordul velierului pe care ati făcut cursul. Examenul nu este dificil, trebuie sa demonstrați că știți să păstrați cursul și să schimbați direcția de navigație către cea dorită. Noi am avut 100% promovare a examenului practic.
+ să absolviți examenul teoretic ce se dă la Căpitănie. Examenul teoretic este sub forma unui test grilă cu subiecte din (click pe linkuri pentru a descarca variante de întrebări din fiecare subiect)
         * COLREG Agrement,
         * Manevra Agrement
         * Marinarie Agrement
         * Navigatie Agrement. 
Puteți consulta site-ul https://portal.rna.ro/servicii/personal-navigant pentru mai multe informatii despre datele examenelor teoretice. Persoanele care rezerva un curs C la Scoala de Navigatie Măria Tapentru a putea să-și evalueze cunoștințele si învața, primesc gratuit acces la chestionare online cu teste in genul celor de la examen. 

După ce ați obținut Carnetul Clasa C puteți să vă înscrieți și pentru Clasa S (Sailing/ Navigatie cu Vele). Acest curs ține tot 5 zile. La sfârșitul cursului, se dă un examen de verificare a cunoștințelor dobaândite la bordul velierului. Veți obține o diplomă cu care mergeți la Căpitănie și vi se va trece Clasa S pe carnet, fără alte examene. 

Exemplu de deprinderi dobandite la Cursul de Navigatie cu Vele:

Manevra vinciul randei

Terţarolarea randei pe timp de vânt puternic 

Muncă de echipă la coborârea velelor 

Exerciţiu de "om" la apă, 
în loc de om s-a folosit un balon care a trebuit recuperat 
prin manevrarea iahtului şi a unei cange.

 determinarea pozitiei si a drumului pe harta,
planificarea marsului (croazierei)


Navigaţie pe timp de noapte


... continuarea în "episodul următor"
(dacă aveți întrebări lăsați-le ca și comentarii la acest articol)