Experienta Cursului de Navigatie cu Vele din prisma unui cursant, dl. Cezar

Dl. Cezar (YO3FHM), cursant clasa S al Școlii noastre de Navigatie a scris un articol despre experienta sa la bordul velierului Lindor:



"Salutare tuturor,
Cursul meu de sailing s-a incheiat si m-am intors din concediu si cu carnetul preschimbat, cu litera "S" adaugata  ;)

Dupa cum am spus, am ales sa urmez cursurile de sailing prin S.C. "Maria Ta Travel & Adventure", sub indrumarea dlui. comandant de cursa lunga Tudor Alexandru.
Primul contact a fost dupa cum m-am si asteptat, si m-am bucurat ca nu m-am inselat. Am relationat din start foarte usor, ca si cum ne-am fi cunoscut de mult, dl. Tudor fiind o persoana foarte sociabila. Ca pret al cursurilor, oferta sa a fost echivalenta cu cele pe care le-am identificat pentru cursurile intensive organizate la alte scoli.

Diferenta care a inclinat balanta inspre scoala dlui. cdt. Tudor Alexandru a fost data de doua elemente importante:
+ flexibilitatea sa, intrucat a inteles ca am nevoie de un curs organizat custom, exact in timpul perioadei de concediu in care m-am aflat la mare (20-27.08.2018)
+ faptul ca a acceptat sa desfasoare cursul doar cu mine la bord (pe post de "student"), lucru care mi-a convenit foarte mult, intrucat daca as fi fost intr-o grupa mai mare, rolurile ar fi fost distribuite si timpul de practica pe fiecare element important ar fi fost mai mic.

Unii dintre velistii cu experienta, vor zambi pe sub mustati si poate pe buna dreptate. De aceea, mentionez foarte clar, inca de la bun inceput: intentia mea a fost sa obtin o practica minimala pe iaht, sa invat manevrele de baza si termenii strict necesari pentru a putea conduce o astfel de ambarcatiune. Si va garantez ca asteptarile nu mi-au fost inselate! In mod evident, aptitudinile mele nu se pot compara cu cele apartinand unor pasionati experimentati, dar pentru timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie, sunt foarte multumit.

Experienta de pe velier mi-a aratat cat de putine cunosteam inainte despre aceasta lume a sailing-ului in general. Folosirea unei barci strict motorizate nu mi-a provocat dorinta de a cunoaste chestiuni mai deosebite din lumea navigatiei, in afara de manevrele obisnute pe care trebuie sa le execute orice utilizator al unei astfel de barci. Ideea navigatiei cu vele m-a atras inca de cand eram copil, iar in momentul in care am descoperit frumusetea inegalabila a sunetului vantului care animeaza velele si fosnetul discret al navei care strapunge valurile in silentiozitatea oferita de lipsa altor zgomote industriale (de exemplu, cele produse de functionarea motorului), ei bine - am stiut ca din acel moment, catre vele ma voi indrepta.
Recunosc in mod deschis ca dupa ce am ajuns inapoi in Bucuresti, imi venea sa intorc masina spre Mangalia, pentru ca ma mancau palmele sa revad timona lui "Lindor" si sa ridic panzele ! Va asigur ca sentimentul a fost autentic si foarte intens, fara nici o gluma ! Imi parea rau ca totul se terminase si imi doream o continuare !


Continuarea sigur va exista, dar cum in momentul de fata nu imi pot permite achizitia si mai ales costurile de intretinere, asigurare si cheiaj aferente unui velier, ma voi multumi cu o barca cu care sa pot pluti pe apa, pentru pescuit dar si pentru agrement alaturi de familie. Dupa cum am spus si in topicul "Test barca Antonov 5.1m pe Marea Neagra!", alegerea mea se indreapta spre una dintre variantele fabricate de Vali Antonov. 

Pana una alta, ma pot descurca cu manevre bazice destinate unei astfel de nave - aspect despre care inainte nu aveam habar.
E bine de retinut pentru oricine doreste sa se initieze in sailing ca practica ramane mama reusitei. Sunt constient ca in momentul de fata am nevoie de practica, asadar va trebui sa ma gandesc si la o modalitate prin care sa continui ceea ce am inceput.

Voi recomanda scoala dlui. cdt. Tudor Alexandru oricui doreste initiere (si ulterior, perfectionare) in sailing - dar repetand precizarea ca pe mare ai nevoie de insusirea unei multimi de reguli pe care un "barcagiu" obisnuit care pescuieste sau face agrement cu o barca mica, nu e prea interesat sa si le insuseasca (pentru ca rareori are nevoie). Spre exemplu, daca multi au invatat pe dinafara raspunsurile corecte ale celor aprox. 1000 intrebari pentru examenul de permis, in sailing chiar ai nevoie sa cunosti prevederile COLREG, semnalizari, etc. Un alt exemplu pentru care ii rog pe cei cu experienta sa nu zambeasca, este utilizarea si interpretarea indicatiilor instrumentelor de bord. Stiind ca ai un derivor de 2m si 3.5 tone sub tine, nu-ti poti permite sa nu te uiti la sonar (cel putin in zone mai putin cunoscute), pe cand cu o barca obisnuita nu ai astfel de emotii.
Ca barcagiu obisnuit, nici prin cap nu-mi trecea sa fac recunoasterea unei zone de acostare - nu prea era nevoie; in cazul unui iaht, mi-a devenit foarte clar ca ... e necesara, daca nu exista indicatii anterioare.
Si exemplele ar mai putea continua, dar nu vreau nici sa pic in ridicol si nici sa enervez pe cineva.  :) In cazul in care totusi unii s-au simtit "ciupiti", ii rog sa nu se supere si sa inteleaga ca cele de mai sus reprezinta perceptia unui nou-venit absolut in lumea ambarcatiunilor si mai ales a celor cu vele.

Inca o mentiune care nu stiu daca e cunoscuta de oricine doreste preschimbarea unui permis de conducator de ambarcatiune de agrement...
Nu e nevoie sa depuneti actele la Capitanie, ci puteti sa le duceti direct la ghiseele de la ANR. Sa aveti copie dupa actul de identitate, dupa diploma de absolvire a scolii de sailing pe care ati urmat-o si eventual dupa vechiul permis; de asemenea, sa aveti avizul medico-psihologic, macar in copie daca nu in original. Cu acestea, mergeti la ANR, la ghiseele de la et.1 (intrarea din partea stanga a scarilor principale).
Veti achita o taxa de aprox. 50 RON, veti completa un formular cu cateva date pe scurt si veti lasa vechiul permis acolo.
In 4 ore, la mine a fost gata noul plastic.
Daca ar fi fost s-o fac prin Capitanie, ar fi durat poate chiar mai mult de 1 saptamana..."

Mai multe poze si filmulete pe forumul capcompas.ro

Ii multumim dl-ui Cezar si il mai asteptam la bordul iahtului Lindor!

Marina Limanu

Trimiteți un comentariu